noiembrie 22, 2010

Momentan:Senin!

 








De prea mult senin
mă preling lacustră
încercînd bezmetică
să înec flăcările
ce-mi inundă trupul, 
lacrimi de foc,sufletul





Tag-uri

noiembrie 19, 2010

Flash Autumnal





E o seară ciudată,barbară,năucă, 
din stele cad roţi şi piane de-argint; 
pe străzi defilează-n deplină armonie
 perechile care se mint. 

 

Tu,spînzurată de braţul bărbatului tău, 
eu,în zgarda femeii de lîngă mine; 
pe străzi defilează-n deplină armonie 
perechile "fericirii depline". 

 

Ai,presupun,copii melancolici,sîni mai lăsaţi, 
soţul; ursuz şi blazat,o dată pe an îţi cumpără flori 
dar nu va ştii, niciodată,să-ţi coboare stelele-n palme, 
să te înveţe,cum te-am învăţat eu,SĂ ZBORI. 



noiembrie 08, 2010

Cel ce citeşte de Rainer Maria Rilke


Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte
nimicul întâmplat se desluşeşte.
Şi dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin şi totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
şi peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulţimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

Cel ce citeşte

noiembrie 06, 2010

ADRIAN şi CAII LIBERI

.
Am să vă cânt un cântec despre cai,
Cum pe planetă nu mai au ei preţ.
Un cântec despre iad şi despre rai,
Despre caii fără călăreţi.
.
.
O, cailor, cailor fără zăbale,

Cu nechezături senzuale,
Cailor, cailor, o, caii mei,
O, cailor, cailor fără de şei.
.
.
Am să vă spun, cu ochi de lacrimi plini,

Că pe pământ sunt cai tot mai puţini,
Că trandafirul e mai plin de spini,
Şi că pe străzi vuiesc maşini.
.
.
Gândiţi-vă la caii vii acum,

Mereu fugind pe ultimul lor drum,
Statui de sete şi statui de fum,
Plângând nebun şi nechezând postum.
.
.
Şi de pe caii voştri fără vieţi,

Voi, oameni zâmbitori şi vorbăreţi,
Descălecaţi cât încă mai puteţi,
Să-i mai eliberaţi, voi, călăreţi.
.
.
V-am spus aceste vorbe despre cai,

Cum ei s-au dus acuma sunt stafii.
Însă de unde-or fi, din iad, din rai,
În viaţa asta tot vor mai veni,
Superbii cai din nou vor reveni.
.
ADRIAN PĂUNESCU
.
.


Myspace Clocks, Video Clocks at WishAFriend.com