februarie 24, 2015

"The Rest Is Silence"






Anca Eugenia Rotescu la ''Vorba de cultura''


Joi, 22 Septembrie 2011
Critic de teatru, traducător, fin analist al fenomenului teatral, Anca Eugenia Rotescu este o activă susţinătoare a celor mai noi forme de expresie teatrală şi coregrafică din România. Cândva, Anca Eugenia Rotescu spunea: „printre stagiunile teatrului românesc lipsite de strălucire, cel mai trist este că începem să ne învăţăm cu această stare, începe să ni se pară normal, că este minunat simplul fapt că avem teatru.”



http://www.liternet.ro/autor/84/Eugenia-Anca-Rotescu.html


http://www.b365.ro/criticul-de-teatru-eugenia-anca-rotesc-a-murit_221469.html

In memoriam Eugenia Anca Rotescu


La începutul lunii decembrie 2014 s-a sfîrşit, după o suferinţă care a măcinat-o îndelung, Eugenia Anca Rotescu, unul dintre cei mai discreţi, lucizi şi obiectivi critici de teatru români.
Membră a UNITER, a filialei române a AICT (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru) şi a reţelei francofone TÉR – Traduire, Éditer, Représenter, în calitate de redactor asociat al revistei Scena.ro şi de colaboratoare permanentă a revistei Observator cultural şi Liternet, Eugenia Anca Rotescu a publicat numeroase articole şi comentarii, interviuri şi eseuri teatrale, scrutînd teatrul românesc şi internaţional cu erudiţie şi o rară curiozitate analitică. A conceput, cu minuţiozitatea unui bijutier şi o imensă pasiune pentru obiectul cercetării întreprinse, mai multe volume de autor: eseul Gigi Căciuleanu – c.v. cu variaţii libere,albumul Grafologie pentru Simfonia fantastică, monografia Animaţie la ARIEL (despre teatrul pentru copii şi tineret omonim din Tîrgu-Mureş), studiul Desprinderea de pluton (despre programul experimental Underground, al aceluiaşi teatru), Scene în dialog (o cercetare antropologică despre bogăţia interculturalităţii Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş).
În acelaşi timp, Eugenia Anca Rotescu a fost unul dintre cei mai respectaţi traducători români din literaturile şi dramaturgiile belgiană, engleză şi franceză. A colaborat cu editurile RAO, UNITEXT, Venus, Mondial, Paralela 45, Nemira şi Curtea Veche, cu studiourile de radio regionale din Cluj şi Tîrgu-Mureş, dar şi cu Radio România Cultural, Radio România Internaţional şi Teatrul Naţional Radiofonic. A tradus aproape 40 de studii teoretice (printre care Jocuri pentru actori şi nonactori a lui Augusto Boal) şi piese de teatru. Ultima, Bufniţa, vîntul şi noi de Fabrice Melquiot (tradusă în aprilie-mai 2014 pentru proiectul european FABULAMUNDI), a reprezentat, în mod nebănuit, un reflector de cuvinte îndreptat spre propria existenţă, spre acest parcurs presărat cu dificultăţi greu de imaginat, însă depăşite sau puse în perspectivă cu un umor molipsitor şi sfîrşit într-un tragism care, chiar şi pe o scenă, ar părea neverosimil.
Dumnezeu s-o odihnească, iar Teatrul s-o păstreze veşnic în memoria sa!

http://www.observatorcultural.ro/In-memoriam-Eugenia-Anca-Rotescu*articleID_31230-articles_details.html



Eugenia Anca Rotescu


http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/?p=14475




























Atlas de mitocănie urbană

Atlas de mitocănie urbană

Editura ART, 2009



 Citiţi prefaţa acestei cărţi.


*****

Valutistul de trotuar
Dolarus Manglitorus
Specie - din fericire - dispărută, Valutistul are şi azi moştenitori genetici în "persoana" Mârlanului de Dorobanţi sau a Cocalarului de Trafic. În vremurile demult apuse, îl întâlneai pe lângă casa omului (de schimb valutar), scoţând sunete de genu' "hai, băiatu', că am io mărci şi dolari mai eftini", "hai, fratele meu, să te fericesc cu un parfum original, să moară, să facă, să dreagă..." În afara gălăgiei specifice speciei şi a tupeului obţinut sub protecţia turmei, Valutistul molfăia seminţe şi scuipa pe jos, astfel încât trotuarul din jur, teritoriul său, să fie foarte bine delimitat. În urma migraţiilor repetate în vestul Europei, Valutiştii au fost exterminaţi de propriile apucături, precum furtul sau contrabanda.



Trelingarul de Colţul Străzii
Prostaceae Comunis Banalis
Cea mai veche specie din regnul ei, Trelingarul de Colţul Străzii are ca semne distinctive, aşa cum bine au subliniat oamenii de ştiinţă în denumire, treningul completat de freza nereuşită à la Beckham şi şuviţele blonde de prost-gust. Penele de pe spate îi demonstrează legăturile de rudenie cu Gherţoii de Bloc, părinţii lor, sau cu rudele lor mai bogate, Ţăranii de Mall. Sunt animale sociale care trăiesc în haită... sau mai degrabă în stol, dacă judecăm după IQ-ul destul de scăzut, similar cu cel al păsărilor mici. Fiinţe foarte zgomotoase indiferent de oră, îşi petrec viaţa agăţaţi de gardurile care mărginesc aleile din faţa scărilor de bloc, lăsând în urmă, în fiecare seară, în momentul în care se retrag către vizuină, munţi de coji de seminţe şi cutii de bere ieftină. Mereu în perioada de împerechere, Trelingarul de Colţul Străzii nu va ezita să încerce să abordeze orice tânără care trece prin faţa blocului cu câte un "Pisi!", incapabil să înţeleagă că prostul-gust altoit pe prostia lor nativă "nu e combinaţie".



Gherţoiul de Bloc
Apartamentus Ruralus
Animal sociabil pe scara aşa-zisei evoluţii, Gherţoiul de Bloc ţine cu tot dinadinsul să interacţioneze zilnic cu semenii săi. De câte ori are ocazia, acest specimen mereu spărgător de seminţe, blochează ghena cu propriul gunoi, face focul şi grătarul în văzul tuturor pe ritmuri de manele sau îşi repară şi spală maşina în faţa intrării blocului, în compania animalului preferat - petul de bere. Prin aceste ritualuri, Gherţoiul de Bloc ţine morţiş să-şi marcheze teritoriul, ajutat adesea şi de femela lui, femelă care, atunci când găteşte, are grijă să ştie toată scara. Şi, pentru ca spectacolul zoologic să fie complet, Gherţoiul de Bloc îşi scoate câinele la plimbare în fiecare zi, având grijă să umple trotuarul cu cât mai multe semne distinctive.



Piţipoanca de Companie
Siliconatus Felina
Poate cea mai răspândită specie din fauna urbană, Piţipoanca de Companie se distinge uşor în peisaj, numele vorbind de la sine despre apucăturile speciei. Superficială, stridentă şi opulentă, ea se va afişa întotdeauna în dreapta unui Mârlan de Dorobanţi sau a unui Ţăran de Mall. Fiinţe nocturne, de tip club, poartă de-a lungul zilei, indiferent de condiţiile atmosferice, ochelari de soare mari şi negri pentru protecţia ochilor. Aflate permanent în căutarea hranei, au în dotare genţi mari şi scumpe, de marcă evidentă, necesare depozitării acesteia. Sunt fiinţe comunicative, telefoanele mobile devenind de-a lungul vremii o prelungire firească a urechii. Le place să apară la televizor, unde vorbesc despre orice. Visul lor este ca, măcar o dată în viaţă, o cunoscută revistă de poze să le publice fotografia şi să le laude pentru preţurile exagerate ale veşmintelor şi accesoriilor. Apelativul "Hai, fată!" este, de departe, cel mai utilizat în comunicarea verbală.



Mârlanul de Dorobanţi
Dorobantio Ostentativus
Îl recunoşti uşor după maşina ostentativă, de obicei mare şi albă, ceafa groasă de meltean sau după maioul cu sclipici etalat pe Radu Beller, la o cafea cu o femelă din specia Piţipoanca de Companie, pe care o deţine, îmbracă şi dezbracă, el şi toată haita sa. Muşchii lucraţi greţos de atent, cele trei rânduri de chei de pe masă, cele două mobile bătute în diamante, lăsate cât mai la vedere, sunt numai câteva dintre semnele ce îţi arată că ai avut ghinionul să dai peste un asemenea specimen. Spre deosebire de ruda sa nu foarte îndepărtată, Bădăranul de Cinematograf, Mârlanul de Dorobanţi nu posedă curiozitatea necesară vizionării unei întregi ore de film.



Băiatul de Bani Gata
Trabucus Fitzas Exprimatus
Acţionează îndeosebi noaptea, în spaţii închise, denumite de contemporani cluburi de fiţe. Banii nefiind o problemă, graţie familiei în care s-a născut, animat de dorinţa de recunoaştere a masculinităţii, se află permanent în căutarea împerecherii cu femele din categoria Piţipoanca de Companie. În momentul în care reuşeşte, mânat de discreţie, are grijă să afle toată lumea prin intermediul presei de moravuri uşoare. Fire nestatornică, cu cât numărul femelelor marcate este mai mare, cu atât mulţumirea de sine creşte, în aplauzele masculilor din aceeaşi specie. Atunci când nu conduce maşina a cărei asigurare costă cât întreţinerea unei scări de bloc, are mâinile ocupate, după caz, cu cheile maşinii, cu un trabuc mare cât antebraţul sau cu telefonul mobil, evident scump, luate două câte două. În timpul în care îi mai rămâne se odihneşte.



Dăunătoarea de Portofel
Sugativa Aspiratores
Dotată cu o privire ageră, care-i permite să identifice portofelele pline, atât pe timp de zi, în fumul gros al cafenelelor, cât şi pe timp de noapte, în penumbra cluburilor de fiţe, se află permanent în căutarea unei relaţii dezinteresate, sentimentale, de Shopping, îndeosebi cu masculii din specia Bătrânelul de Discotecă. Mereu dispusă la sacrificii de dragul penajului, Dăunătoarea de Portofel migrează des la cumpărături, indiferent de condiţiile climaterice şi de sezon, spre teritorii precum Milano sau Dubai, la braţul cardului fără cap, dar cu două picioare. Subspecie aspiraţională a Piţipoancei de Companie, Sugativa Aspiratores este extrem de periculoasă inclusiv pentru masculii-Alfa cu care interacţionează. Muşcătura ei provoacă golirea dureroasă a conturilor.



Bătrânelul de Discotecă
Pedofilus Libidinosus
Asemenea Mârlanului de Dorobanţi, Pedofilus Libidinosus îşi petrece întreaga zi odihnindu-se în cafenelele din zona fierbinte Dorobanţi - Radu Beller. Îl recunoşti uşor, el având mari probleme cu glandele salivare ori de câte ori întâlneşte o femelă mai tânără, care ar putea să-i fie nepoată. Bătrânelul de Discotecă vânează mai mult noaptea, în cluburi întunecoase, cu nume de bambus, pentru a fi ferit de ochii semenilor săi. Plin de bani, îşi permite să se îmbrace aproape modern, ba chiar tinereşte, crezând că în felul acesta îşi va păcăli prada. Ciudat, dar de cele mai multe ori şiretlicul chiar îi reuşeşte cu Piţipoanca de Companie care îl iubeşte dezinteresat câtă vreme are nevoie. Fire nestatornică, o consumă însă repede, căci timpul nu stă pe loc, iar el ştie asta prea bine.



Mogâldanul de Pază
Badigardus Retardus
Deşi creierul său este mult mai mic decât sfertul bicepsului, Mogâldanul de Pază este des întâlnit la intrarea oricărui club, având puterea de a nu te lăsa să intri. Mereu agresiv, pus pe scandal, Mogâldanul de Pază va găsi mereu un motiv să te îmbrâncească, să te jignească, să te facă să simţi că tu chiar n-ai ce căuta în locul ăla. Ciudat, intuiţia lui funcţionează bine, de cele mai multe ori tu chiar neavând ce să cauţi acolo, dacă stai să te gândeşti mai bine. O discuţie civilizată este exclusă, Mogâldanul de Pază neavând prea multe cuvinte în vocabular. Fără a mira pe nimeni, se aseamănă în comportament cu Ciumetele de Pază, umila sa rudă din parcări, de care-l desparte cel mult un costum de haine.



Nasolul de Restaurant
Ospatarius Nasolae
Specie deloc pe cale de dispariţie, Nasolul de Restaurant trăieşte în special în zonele urbane din Estul Europei, în locurile de la care, de altfel, şi-a luat şi numele. Poate fi uşor recunoscut după unghiile şi mâinile murdare, privirea vicleană, ţinuta neglijentă şi inconfundabilai atitudine superioară. La contactul cu el, se recomandă calmul şi răbdarea. Este foarte sensibil la interpelări legate de întârzierea comenzii şi poţi risca surprize salivare în ciorba de burtă. Vei simţi că îţi face o favoare aducându-ţi mâncarea la timp - ceea ce, oricum, nu se întâmplă niciodată. Aproape uman, Nasolul de Restaurant a descifrat cumva taina literelor şi a cifrelor, scrisul indescifrabil ascunzând cu certitudine încărcări exagerate ale notei de plată. Chiar dacă nu merită recompensarea sub formă de bacşiş, el te va ucide cu privirea sa plină de dispreţ în cazul în care nu ai făcut-o. De fapt, Nasolul de Restaurant are într-un fel dreptatea sa:substanţa-i aproape cenuşie îi dictează că el este stăpânul teritoriului său. Şi nu va ezita să-ţiarate asta ori de câte ori are dreptate.



Bădăranul de Cinematograf
Pelicula Bipedo Retardus
Posesor al unui IQ deloc ridicat, acest exemplar umblă în haită, însoţit de cele mai multe ori de câte o femelă platinată, eventual botoxată. Indiferent de filmul rulat, va avea întotdeauna de sorbit zgomotos din pahar sau de făcut câte un comentariu interesant pentru cei din specia lui, enunţat cu voce tare. Se instigă reciproc, prin hârjoneli şi ţipete ce definesc specia: "Pensionarii, cu faţa la perete!", "Bine, băăăăăh!" sau "Arde-o, frateee!!!". Poate fi considerat, pe drept cuvânt, fratele mai mic al Ţăranului de Mall, mărturie stând telefonul lăsat mereu deschis, la care răspunde din când în când cu "Băă, sunt la film şi nu pot să vorbesc, băăă! Te sun eu, băăă!", el fiind, în mod evident, un personaj foarte important.



Snobul de Eveniment
Snobus Pseudo Intelectualus
Îl recunoşti uşor după figura aproape interesantă pe care şi-o ia, ornată cu ochelari de vedere atipici, tocmai pentru a te induce în eroare. Îşi părăseşte vizuina pentru a merge la toate evenimentele şi lansările de orice fel, pe la toate petrecerile, cool să fie - pe genul drum andbase-ota-mnac -, şi în alte locuri "exotice", unde e tare bine să fii văzut. Odată remarcat, Snobul de Eveniment va veni lângă tine imediat pentru a-ţi povesti - pentru a treia oară! - cum a fost el într-o excursie la Paris sau la Berlin, de unde şi-a mai luat ultimul model de aparat foto, cu lentilă mai mare şi mai bună decât a ta. Cu un penaj neglijent atent studiat, coloritul său va fi întotdeauna unul extravagant, tendinţele în care se înscrie Snobul de Eveniment fiind unele de care tu nu vei afla prea curând. Pseudointelectual prin excelenţă, el va avea mereu la îndemână citate din nu-ştiu-ce poeţi indieni, numai să te facă să te simţi prost.



Mocangiul de Vernisaj
Mondenus Mocangius
Populând îndeosebi arealele unde au loc vernisaje şi expoziţii de orice fel, deşi nu are nici o invitaţie şi nici vreo legătură cu ele, Mocangiul de Vernisaj este dotat cu un marsupiu de invidiat, utilizat pentru depozitarea kilogramelor de pateuri şi fursecuri adunate de pe mese, pentru consumul propriu. Cele mai evoluate exemplare ale acestei specii parazitare au fost binecuvântate de către mama-natură şi cu anumite buzunare laterale, eventual cu câte o pungă de un leu, pentru a duce şi în vizuină din prada atât de uşor obţinută. Dar asta, normal, numai după ce Mondenus Mocangius este pe deplin ghiftuit. Dacă vedeţi un asemenea specimen, feriţi-vă din calea sa, mai ales dacă răspundeţi de obiectele promoţionale - nu se va sfii să ia câte două-trei din fiecare, punându-vă atât pe dumneavoastră, cât şi pe restul invitaţilor, într-o postură cel puţin penibilă.



Băgătorul în Faţă la Coadă
Bagaciosus Codensis
Înrudit cu Ghiorlanul de Trotuar, cu care adeseori se confundă, Băgătorul în Faţă la Coadă apare şi se manifestă agresiv oriunde se formează cozi mai scurte sau mai lungi, fie că este vorba despre cinema sau teatru, gară sau aeroport, administraţie financiară sau staţie de autobuz. Lipsit de scrupule, face orice pentru a-şi atinge obiectivul, anume băgatul în faţă, platoşa chitinoasă absolut impermeabilă la bun simţ dezvoltată de-a lungul involuţiei salefiindu-i de mare ajutor. Cu cât coada este mai lungă, cu atât dorinţa de reuşită este mai mare, iar mijloacele utilizate mai rafinate. Dacă la o coadă scurtă intră în faţă pur şi simplu, la o coadă mai lungă Bagaciosus Codensis induce în eroare asistenţa cu ajutorul unor introduceri de genul "Pot să întreb ceva?", "Mă grăbesc, filmul meu începe acum, vă rog" sau "Soţia mea este gravidă". Altfel, se simte bine în pielea lui, lucru de înţeles, dată fiind grosimea obrazului.



Ţopârlanul de Transport în Comun
Troleus Puturosus
Specie des întâlnită în autobuz, troleibuz şi metrou, Ţopârlanul de Transport în Comun se distinge prin mirosul puternic de transpiraţie pe care-l răspândeşte peste tot. Plecat la vânătoare de locuri libere, acesta se îmbrânceşte de fiecare dată la intrare, împinge şi îşi face loc cu coatele, iar, după ce se aşază, nu cedează niciodată locul femeilor sau semenilor mai în vârstă, pe care se face că nu-i vede. În general, pipăie femelele din imediata vecinătate, el fiind mereu în călduri. Ascultă adesea manele pe mobil, iar, atunci când trebuie să coboare, Ţopârlanul de Transport în Comun rămâne la fel de agresiv, dând din toate membrele, în toate părţile. Aşa că, practic, este imposibil să te fereşti de el.



Agariciul de Coloană Oficială
Agaricia Girofarus
Animal politic prin excelenţă, Agariciul cu girofar străbate şoselele prost făcute ale ţării de parcă ar fi propria lui tarla. Comportamentul agresiv la volan se datorează şi geamurilor fumurii după care se ascunde, dar mai ales unei impertinenţe moştenite genetic. Deşi abuzează de răbdarea noastră mai ceva ca o adolescentă de răbdarea părinţilor, nu are duşmani naturali, poate doar alegerile din patru în patru ani - dar şi acolo se descurcă, jungla urnelor funcţionând de minune în favoarea sa. Odată întâlnit un asemenea exemplar, îl vei vedea imediat şi pe al doilea, şi pe al treilea, ei mergând într-un şir indian autorizat, scoţând tot felul de sunete de atenţionare. Nu există cale de a-l evita. Se recomandă să faci pe mortu' până trece de tine.



Necioplitul de Şantier
Ordinarus Jenantus
Cu doar câteva clase terminate, Necioplitul de Şantier te va face să te simţi întotdeauna prost, în cazul în care eşti o persoană de sex feminin. Agăţat de schelele care împânzesc marile oraşe, Ordinarus Jenantus, mereu în călduri, nu se va da în lături să încerce să-ţi curteze prietena, mama sau soţia, aflate în trecere prin zona respectivă, prin emiterea unor sunete guturale puternice, foarte asemănătoare cu cele utilizate de alte specii care trăiesc însă în copaci. Neavând succes, evident, Necioplitul de Şantier, încurajat de interjecţiile celorlalţi reprezentanţi ai speciei care-l însoţesc, va ţipa, va zbiera şi va face în toate felurile, limbajul său aparent sărac conţinând multe cuvinte care se pot băga, scoate sau... doar el mai ştie ce. Singura scăpare, în cazul în care sunteţi atacate verbal de asemenea exemplare, ar fi să traversaţi liniştite.



Impertinentul de Taxiu
Grobianus Taxia
Specimen deosebit de interesant, ca urmare a simbiozei în care trăieşte cu specia umană, Impertinentul de Taxiu este regele neîncoronat al străzii. Dacă eşti în trafic, se recomandă evitarea lui totală: îţi va tăia calea cu siguranţă, îţi va da claxoane şi flashuri cum se schimbă culoarea semaforului în verde şi va evita folosirea semnalizatorului. Dacă eşti pe trecerea de pietoni, tu, Homo Sapiens, va trebui să-i dai prioritate lui, Grobianus Taxia. Iar, dacă ai curajul să te aventurezi în bârlogul lui, va trebui să te înarmezi şi cu foarte multă răbdare: mai întâi te va întreba unde mergi, chiar dacă nu are nici un motiv să facă asta; indiferent de răspunsul tău, el va strâmba din botul său urât mirositor, neras de o săptămână. Apoi, dacă ai cumva norocul să fie de acord să te ducă la destinaţie, vine partea cea mai grea, în care va trebui să înfrunţi, în ordine aleatorie, staţia care urlă la maximum, manelele, fumul de ţigară, geamul deschis şi mirosurile emanate de corpul său.



Ghiorlanul de Trotuar
Pavimentus Ghiorlanus
Cu capul plecat în pământ sau cu privirea fix-sfidătoare, Pavimentus Ghiorlanus se deplasează rapid pe trotuare, cu viteză mare, urmând un traseu rectiliniu, indiferent de numărul de persoane pe care trebuie să le dea la o parte. Preferă deplasarea în grup pentru a te putea obliga să te dai la o parte sau pentru a te putea agăţa cu umărul, un bun pretext pentru scandal. Îşi marchează teritoriul cu ajutorul mucurilor de ţigară şi al salivei pe care le împrăştie pe areale cât mai mari. Vârsta înaintată sau sexul celui întâlnit în timpul deplasării nu-i schimbă comportamentul, din contră, Ghiorlanul de Trotuar folosindu-şi fără ezitare umărul şi, câteodată, mâna pentru a-şi face loc în aglomeraţie.



Ciumetele de Parcare
Ciumetus Parcarae
Dacă Mogâldanul de Pază este stăpânul uşii de la intrarea în club, fratele lui vitreg, Ciumetele de Parcare, este regele neîncoronat al trotuarelor, dar mai ales al locurilor cu potenţial de parcare - fie ele şi spaţii verzi. Manierele rafinate, igiena nemăsurată, vocabularul hiperbolic de tipul "Am grijă de maşină, şefu'?" îi păstrează un loc de cinste în capul mesei mitocăniei urbane. Cel mai des întâlnit în capitala ţării noastre, sălbaticul exemplar va trage de tine cu nesimţire până când va reuşi să smulgă o şpagă. Puii şi femelele îl însoţesc frecvent, tremurând de nerăbdare să-ţi umple maşina de zoaie sub pretextul spălării ei.



Cocalarul de Trafic
Musculo Cocalarus
Deseori confundat cu Melteanul-care-face-biluţe-la-stop, Cocalarul de Trafic se evidenţiază prin agresivitatea sa excesivă, hormonii prost întrebuinţaţi şi gesturile sale ample cu unul dintre degetele membrelor sale superioare. Claxonează permanent, depăşeşte mereu rândul de maşini ce stau la stop, merge pe linia de tramvai, blochează intersecţiile, eliberează excesiv de multă salivă pe geamul deschis al maşinii sale furate din Germania, vorbeşte la mobil cât poate de tare şi - normal - ascultă manele la volum maxim. Are permanent cel puţin un geam deschis. Deseori este confundat cu Mârlanul de Dorobanţi, dar, de dragul ştiinţei, noi şi cercetătorii noştri am preferat să îl prezentăm separat.



Pomanagiul de Campanie Electorală
Mocangius Politicus
Rudă foarte apropiată a Mocangiului de Vernisaj, Pomanagiul Electoral (cum mai este denumit) apare la tv ori de câte ori vreun partid dă mită electorală prin parcuri. Mereu în căutare de mici - prada sa preferată -, Pomanagiul înfulecă pe nerăsuflate cât mai mult, mergând pe principiul cămilei care îşi face plinul de apă. Nu se dă în lături de la îmbrânceli şi bătăi, doar-doar mai prinde câte o pradă promoţională sub formă de tricou, breloc sau pahar de bere. Specie umilă, dar perversă, Pomanagiul nu va ezita să-şi doboare fraţii de turmă pentru binele său personal.



Preacuvioasa de Îngrămădeală
Babetus Cuviosus
Să vă ferească Dumnezeu de întâlnirile cu exemplarele acestea - enoriaşi mult prea grăbiţi să pupe moaştele sau să pună laba pe o porţie de colivă gratis. Animale de pradă, vor călca în picioare virtuţile creştineşti, îl vor îmbrânci şi chiar îl vor scuipa pe aproapele lor, ca nu cumva să se termine pomana şi să rămână cu buzele umflate. Virtual identice cu exemplare din specia umană, Preacuvioşii de Îngrămădeală fac totuşi parte dintre cei care, deşi mare e grădina Domnului, vor sări întotdeauna gardul. Specie pe cale de apariţie excesivă, Preacuvioşii vor fi mereu în căutarea prăzii, în special pe lângă biserici sau alte locuri aparent liniştite. Apar la tv, la ştiri, în haită, ţipând, zbierând, jurând şi înjurând pentru o bucăţică de ceva.



Mojicul de Iarbă Verde
Gratarus Nesimtitus
Înrudit cu Ţăranul de Mall, Mojicul de Iarbă Verde iese din bârlogul său imediat ce a dat căldura, bucurându-se împreună cu întreaga familie de acest fenomen. Carnivor prin excelenţă, caracteristică surprinsă foarte bine în denumirea lui ştiinţifică, Gratarus Nesimtitus este des întâlnit, îndeosebi la sfârşit de săptămână, în pădurile şi poieniţele din jurul marilor oraşe, alături de alte familii din cadrul aceleiaşi specii. Din păcate, hârjoneala lui şi a familiei - numeroasă şi zgomotoasă - dăunează grav habitatului, Mojicul de Iarbă Verde lăsând în urma sa munţi întregi de resturi de tot felul, bunul simţ nefiindu-i deloc familiar. Mirosul de grătar şi manelele ce răsună la maximum din maşinile parcate pe spaţiile verzi sunt primele semne căGratarus Nesimtitus a invadat zona verde, curată până în acel moment. A se evita pe cât posibil.



Indolenta de Magazin
Shopus Indolentus
Mereu plictisită, Indolenta de Magazin este soră bună cu Indolenta de Ghişeu, una dintre diferenţe fiind că, în acest caz, puterea îi vine de la o casă de marcat sau de la un raft plin cu produse de care tu ai nevoie. În cazul în care nu mănâncă şi nu îţi vorbeşte cu gura plină, Indolenta de Magazin poartă discuţii interesante cu o colegă sau vorbeşte la telefonul mobil, asta doar ca să nu te servească. Dacă ai şi ghinionul să fii la mall, iar ea să fie şi mai tânără decât tine, te va tutui din primul moment. Ca trăsătură particulară, specia aceasta nu are niciodată rest, aşa că vei avea mereu în buzunar câte ceva de ronţăit. Nu încercaţi să o înţelegeţi. Comportamentul anumitor specii ţine pur şi simplu de misterele faunei urbane.



Ţăranul de Mall
Mallus Homo Retardus
Îl recunoşti uşor după maneaua care îl anunţă că este apelat pe telefonul mobil, după lanţul gros ce îi cuprinde grumazul, după gelul din cap şi perciunii îngustaţi până la ridicol sau după tricoul fake, cumpărat din En Gros, pe care este scris greşit numele unui brand celebru. Rudă foarte apropiată cu Bădăranul de Cinematograf, Ţăranul de Mall îşi părăseşte adăpostul îndeosebi seara, mai ales sâmbăta şi duminica, cu întreaga familie, pentru a se recrea, unde altundeva decât la mall. Mascul-Alfa de felul lui, vorbeşte tare, gesticulează mult, cele două beri băute acasă fiind mai mult decât suficiente pentru a se face remarcat.



Mitocanul de Birou
Multinationalus Mitocanus
Versatil, mereu furişându-se pe după copiatoare, acesta este cel mai puţin văzut specimen din regnul mitocanilor. Foarte rar este prins câte un exemplar rătăcit, şi chiar şi acesta scapă basma curată, fiind un mitoman de excepţie. Cutiile goale de pizza lăsate pe masa din bucătăria firmei, farfuriile, tacâmurile şi cănile de cafea nespălate, urmele din WC-ul companiei, dârele de transpiraţie de pe holuri şi scrumierele pline din sălile de conferinţe sunt semne care atestă că Mitocanul de Birou a trecut pe acolo.



Atârnătoarea de Expat
Expatus Amorensa
Întotdeauna gata să înveţe o limbă străină, Atârnătoarea de Expat, subspecie a Dăunătoarei de Portofel, specializată în vânatul care provine din teritoriile vest-europene, este recunoscută pentru abilităţile sale lingvistice. Se hrăneşte la fel de bine cu italieni libidinoşi, nemţi sătui de femele grase care miros a sauerkraut sau cu americani care poartă şosete cu sandale. Sunt, în general, bine dotate fizic, uneori tunate cu botox, silicon şi alte substanţe cărora le şade bineîntr-un manual de chimie, nu în buzele sau sânii unei urmaşe a Evei. Din neatenţie, cad frecvent pradă Bătrânelului de Discotecă. Sunt deosebit de vulnerabile la mersul economiei, teritoriul lor de vânătoare fiind ameninţat de criza economică şi migrarea expaţilor înapoi în ţările lor de origine.



Şefuţul de Companie
Tiranus Imbeciles
Specie pe cât de versatilă, pe atât de arogantă, Şefuţul te va trata mereu ca pe un sclav, dacă eşti subordonatul său, şi îşi va linge mereu cu dăruire superiorul direct. Dar asta numai până când dă de un şef şi mai mare, în faţa căruia îl va vorbi de rău pe cel pe care abia l-a lins, în speranţa că, doar-doar, îi va lua locul într-o bună zi. Stăpâneşte foarte bine tehnica avansării în haită, săpându-l constant pe masculul-Alfa, până la doborârea sa. Dacă eşti mai jos în poziţia clanului, ai mare grijă cum îţi etalezi inteligenţa, căci va face tot posibilul să se descotorosească de tine, de teamă să nu-i iei locul, fiind mai competent.



Anonimul de Forum
Forumo Anonymus Contrae
Trăieşte exclusiv în mediul virtual, având abilitatea de a-şi schimba identitatea dintr-un singur click, mai des decât năpârlesc şerpii. Are cel puţin un blog neinteresant şi îşi dă cu părerea pe alte bloguri, forumuri şi site-uri sociale. Fiind foarte fricos din fire, s-a adaptat perfect la mediul virtual, având capacităţi de camuflare aproape infinite. Este foarte curios, chiar băgăcios, şi intervine cu câte un comentariu neinspirat în orice discuţie importantă de pe internet, apoi verifică cu febrilitate reacţiile. Mai rar inteligent, este deseori agresiv, pripit şi întotdeauna contra. Dezvoltarea întârziată a cortexului său este demonstrată de greşelile gramaticale sau de logică şi preferinţa pentru prescurtări pe care nu le poate înţelege decât un alt reprezentant al aceleiaşi specii.



Ghiolbanul de Galerie
Huliganus Oligofreneticus
Rasă extrem de violentă, umblând mereu în haită, Ghiolbanul de Galerie este foarte ataşat de fenomenul fotbalistic. Indiferent dacă echipa sa pierde sau câştigă, este bine să-l eviţi, comportamentul său fiind extrem de agresiv: sparge sticle şi seminţe, îşi lasă saliva peste tot, urlă şi înjură. Cantitatea de alcool suportată de sângele său este una cu adevărat impresionantă. Lipsit de viaţă personală, interesul Ghiolbanului de Galerie va fi mereu redus la scandal, la cum să mai agreseze vreo haită rivală sau, de ce nu?, vreun cameraman de la vreo televiziune interesată de aceste instincte de turmă. Dacă se poate, este bine să eviţi orice contact cu această specie.



Îngălatul de Gym
Fitnessis Murdarus
Subspecie a Mitocanului de Birou sau a Mârlanului de Dorobanţi, Îngălatul de Gym, practicant de sport în vederea îmbunătăţirii permanente a relaţiei cu oglinda, nu-şi trage niciodată protecţia de plastic subţire peste încălţări şi aduce toată mizeria oraşului până în vestiarul centrului de fitness. De la piscină sau duş vine desculţ, şiroind de apă, şi transformă praful în mocirlă, în care se simte nespus de bine. Pe treadmill sau pe bicicletă, este nedespărţit de telefon şi, dacă ar avea o a treia mână, ar vorbi la telefon chiar şi când face flotări. Vorbeşte întotdeauna tare, la fel ca varianta lui feminină, Îngălata, uşor de reperat după ochelarii de soare pe care-i poartă până-n vestiar. Aceasta, deşi în ţinută sportivă, se distinge întotdeauna prin afişarea generoasă a bretelelor de la sutien (mereu opuse la culoare maioului) şi a tatuajului dorsal de deasupra feselor.

Editura ART, 2009

http://atelier.liternet.ro/articol/7836/Autori-diversi/Atlas-de-mitocanie-urbana.html

februarie 20, 2015

Vor razboi,nu vor razboi...







DORMI IN CONTINUARE...TOTUL ESTE SUB CONTROL!



„Daţi-mi controlul asupra monedei unei naţiuni şi nu-mi pasă cine face legile!” – Baron Mayor Amschel Rothschild



La nivel internaţional, oligarhii financiari sau altfel spus, cei mai bogaţi bancheri ai lumii, folosesc Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional pentru a face mai mulţi bani, exploatând resursele ţărilor debitoare şi falimentându-le prin acest proces.Elitele îşi asigură poziţia de a controla accesul la practic tot ceea ce ne este necesar pentru a supravieţui.Oriunde în lume banii sunt controlaţi de sistemul bancar. Ei decid dacă oamenii mănâncă sau nu… cine este miliardar şi cine trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi. Cine controlează banii, controlează lumea. Şi sunt foarte puţini cei ce controlează banii. Dar ei au deja toţi banii. Ce le mai trebuie? Care este de fapt scopul lor final?Dovezi cutremurătoare arată din ce în ce mai clar, pentru toţi cei care au ochi de văzut, că planul secret al elitei bancare este de fapt dominaţia globală. Dacă acest mic grup vrea să domine întreaga lume, de ce anume are nevoie pentru a-şi împlini scopul? Înainte de toate, trebuie să controleze banii. Şi îi controlează! Controlul banilor le permite să conducă orice altceva. Trebuie să controleze energia. Şi o controlează! Deja, elita mondială controlează marile afaceri agricole şi comerţul mondial şi cumpără rezervele mondiale de apă. Au „în buzunar” sistemul medical şi se străduiesc să suprime alternativele naturale. În principal, ei trebuie să controleze ce informaţii primim şi modul în care reacţionăm la ele.Dominaţia completă presupune să fim controlaţi. Trebuie să ne anuleze drepturile, să spioneze cetăţenii de rând şi să ne supravegheze fiecare aspect al vieţii. Toate acestea se petrec deja, de multă vreme, chiar sub ochii noştri!


http://dantanasescu.ro/2012/03/05/noua-ordine-mondiala-un-plan-al-nebunilor.html
Americanii nu sunt ocupaţi cu arabii. Americanii i-au inventat pe arabi ca să pară că au pe cineva cu care să se ocupe. Chinezii sunt ocupaţi să producă bunuri pentru americani şi restul planetei. Când toată lumea e ocupată cu ceva şi toată lumea e în război cu toată lumea, întotdeauna cei care câştigă sunt bancherii.



februarie 19, 2015

SCLAVIA MODERNA





Despre servitutea modernã




Capitol I: Epigraf
“Optimismul meu se bazeazã pe certitudinea cã aceastã civilizaþie se va prãbuºi. Pesimismul meu vine din tot ceea ce face aceastã civilizaþie pentru a ne antrena în propria-i prãbuºire.”








Capitol II: Voluntare servitute
«Ce epocã îngrozitoare, aceea în care idioþii îi conduc pe orbi.»

William Shakespeare










Servitutea modernã este o servitute voluntarã,consimþitã de mulþimea de sclavi care se târãsc pe suprafaþa pãmântului.Ei îºi cumpãrã toþi, la fel, mãrfurile care îi aservesc tot mai mult.Ei aleargã toþi cãtre o muncã tot mereu mai alienantã, care li se oferã printr-un consimþãmânt generos,dacã sunt suficient de cuminþi. Ei înºiºi aleg stãpânii pe care îi vor servi. Pentru cã aceastã tragedie amestecatã cu absurditate sã poata fi pusã în practicã,a trebuit mai întâi ca sã li se extirpe membrilor acestei clase,orice urmã a constiinþei legate de exploatarea ºi alienarea ei. Iatã deci strania modernitate a epocii noastre. Spre deosebire de sclavii din Antichitate, de ºerbii din Evul-Mediu sau de muncitorii primelor revoluþii industriale, ne aflãm astãzi în faþa unei clase total aservite, dar care nu ºtie acest lucru,sau care mai degrabã nu vrea sã-l ºtie. Prin consecinþã, ei nu cunosc revolta,care ar trebui sã fie singura reacþie legitimã a celui exploatat. Ei acceptã fãrã crâcnire viaþa jalnicã ce le-a fost construitã. Renunþarea ºi resemnarea sunt sursele nefericirii lor.
Iatã visul nefericit al sclavilor moderni care nu aspirã, în final, decât sã se lase prinºi în hora macabrã a sistemului de alienare.


Opresiunea se modernizeazã întinzându-ºi pretutindeni formele de mistificare ce permit mascarea condiþiei de sclav.
A arãta lucrurile aºa cum sunt ele în realitate ºi nu cum sunt prezentate de cãtre putere reprezintã subversiunea sub forma ei cea mai autenticã.
Numai adevãrul este revoluþionar.




 Capitol III: Planificare teritorială şi locuinţe


«Urbanismul reprezintã aceastã luare în posesie a mediului natural ºi uman de cãtre capitalism care, dezvoltându-se logic într-o dominaþie absolutã, poate ºi trebuie sã refacã acum totalitatea spaþiului,ca propriul sau decor.»

Guy Debord, Societatea spectacolului.


immeubles


    Pe mãsurã ce-ºi construiesc lumea prin efortul muncii lor alienate, decorul acestei lumi devine închisoarea în care vor trebui sã trãiascã. O lume sordidã, fãrã gust ºi miros, ce poartã în ea mizeria modului de producþie dominant.
    Acest decor este într-o construcþie fãrã sfârºit. Nimic nu e stabil aici. Reflecþia permanentã a spaþiului care ne înconjoarã îºi gãseºte justificarea în amnezia generalizatã ºi în insecuritatea în care trebuie sã trãiascã locuitorii sãi. Totul trebuie refãcut în aºa fel încât sã reflecte cât mai bine imaginea sistemului:lumea devine pe zi ce trece tot mai murdarã ºi mai zgomotoasã, precum o uzinã.
    Fiecare parcelã din aceastã lume aparþine statului sau unui particular. Apartenenþa excusivã a pãmântului,acest jaf social, se gãseºte materializat în omniprezenþa zidurilor de demarcaþie,a porþilor, gardurilor, barierelor ºi frontierelor...Sunt  urmele  vizibile ale acestei separaþii care invadeazã totul.
    Însã în paralel, unificarea spaþiilor conform intereselor culturii de piaþã este marele obiectiv al tristei noastre epoci. Lumea trebuie sã devinã o imensã autostradã,  optimizatã la extrem pentru a facilita transportul mãrfurilor. Orice obstacol, natural sau uman, trebuie distrus.
    Habitatul în care se înghesuie aceastã masã servilã este imaginea vieþii fiecãruia din ei:acesta se aseamãnã cu cuºtile,cu închisorile, cu cavernele. Dar spre deosebire de sclavi sau deþinuþi, exploataþii timpurilor moderne trebuie sã-ºi plãteascã cuºca pe care o locuiesc.



«Cãci nu este omul cel ce a devenit anormal, ci lumea în care trãieºte.»

Antonin Artaud


top
Capitol IV: Mărfuri

«O marfã poate pãrea, la prima vedere,un lucru trivial, ce se înþelege de la sine. Analiza noastrã a arãtat, din contrã, cã este un lucru foarte complex, plin de subtilitãþi metafizice ºi de justificãri teologice»

Karl Marx, Le Capital, capitol I, carta 4.

publicité marchandise 

În aceastã locuinþã strâmtã ºi lugubrã sunt înghesuite noile mãrfuri care ar trebui, conform mesajelor publicitare omniprezente, sã-i aducã fericirea ºi împlinirea. Dar, cu cât acumuleazã mai multe mãrfuri,cu atât posibilitatea ca într-o zi sã atingã fericirea se îndeparteazã de el.

«La ce-i foloseºte unui om sã posede totul,dacã îºi pierde sufletul»

Marc 8 ; 36

    Marfa, ideologicã prin esenþã, deposedeazã de muncã sã pe cel ce a produs-o ºi deposedeazã de viaþa sa pe cel care o consumã. În sistemul economic dominant, nu cererea este cea care  condiþioneazã ofertã, ci oferta cea care determinã cererea. În acest fel, de o manierã periodicã, noi nevoi sunt create, pentru ca rapid acestea sã fie  considerate nevoi vitale de imensa majoritate a populaþiei: a fost radioul la început, apoi al maºina, televizorul, calculatorul, iar acum telefonul celular.

    Toate aceste mãrfuri, distribuite masiv într-un interval de timp foarte limitat, modificã în profunzime relaþiile umane: ele servesc, pe de o parte, de a izola un pic mai mult oamenii  de semenii lor, iar pe de alta parte sunt folosite pentru a difuza mesajele dominante ale sistemului.Lucrurile pe care le posedãm sfârºesc prin a ne poseda.

 



 Capitol V: Hrănire

«Ceea ce este hrana pentru unul este otravã pentru altul.»

Paracelse

 

nourriture

  
    În special momentele din zi când sclavul modern se hrãneºte ilustreazã cel mai bine starea de decrepitudine în care acesta a ajuns. Dispunând de un timp mereu mai limitat pentru a-ºi prepara ºi îngurgita hrana, el este redus la consumul gen "hai-repede-repede" al produselor industriei agro-chimice. El rãtãceºte prin supermarketuri în cãutarea hranei de calitate tot mai îndoielnicã, pe care  societatea falsei abundente consimte sã i-o dea. Dar chiar ºi aici, posibilitatea lui de a alege este numai o iluzie. Abundenþa produselor alimentare nu ascunde decât  degradarea ºi falsificarea acestora. Nu este vorba, evident, decât de produse modificate genetic,  un melanj de coloranþi ºi conservanþi, de pesticide, de hormoni ºi alte invenþii ale modernitãþii. Plãcerea imediatã este regula modului de alimentaþie dominant, ca de altfel regula tuturor formelor de consum. Iar consecinþele ne sunt la îndemânã pentru a ilustra aceastã manierã de a se alimenta.

    Dar mai ales în faþa sãraciei unui mare procent din populaþie, omul occidental se bucurã de poziþia sa ºi de consumul sãu frenetic. Cu toatea acestea, mizeria este prezentã peste tot unde domneºte societatea  totalitarã de piaþã. Lipsurile reprezintã reversul medaliei falsei abundenþe. Iar într-un sistem care defineºte inegalitatea drept un criteriu de progres, chiar dacã producþia agro-chimicã este suficientã pentru a hrãni totalitatea populaþiei mondiale, foamea nu va trebui niciodatã sã disparã.

«Ei au fost convinºi cã omul, specia cea mai pãcãtoasã din toate, dominã creaþia. Toate celelalte creaturi n-ar fi fost create decât pentru a-i furniza hrana, blãnurile, pentru a fi martirizate, exterminate»

Isaac Bashevis Singer

  Cealaltã consecinþã a falsei abundenþe alimentare este generalizarea uzinelor concentraþionale ºi exterminarea masivã ºi barbarã a speciilor care servesc la hrãnirea sclavilor. Acolo se gãseºte esenþa însãºi a modului de producþie dominant. Viaþa ºi umanitatea nu rezistã în faþa dorinþei de profit a câtorva.


top
Capitol VI: Distrugerea mediului

«Este foarte trist când ne gândim cã natura vorbeºte iar omul nu o ascultã»

Victor Hugo

puits de petrole en feu 


   Jefuirea resurselor planetei, producþia abundentã de energie ºi de mãrfuri,gunoaiele ºi alte deºeuri ale consumului ostentativ  afecteazã grav ºansele de supravieþuire ale Pãmântului ºi ale speciilor care îl populeazã. Dar pentru a lãsa libertate totalã de desfãºurare capitalismului sãlbatic, creºterea nu trebuie sã se opreascã niciodatã. Trebuie sã producem, sã producem ºi iar sã re-producem.

    Iar astãzi, aceiaºi poluatori se prezintã drept salvatorii potenþiali ai planetei. Aceºti imbecili ai show-business-ului subventionaþi de firmele multinaþionale încearcã se ne convingã cã o simplã schimbare a obiceiurilor noastre de viaþã va fi suficientã pentru a salva planeta de la dezastru. ªi în timp ce ne culpabilizeazã, ei continuã sã ne polueze fãrã încetare mediul înconjurãtor ºi spiritul. Aceste biete teze pseudo-ecologiste sunt reluate în cor de toþi politicienii veroºi, precum un slogan publicitar. Dar ei se feresc totdeauna de a propune o schimbare  radicalã în sistemul de producþie. Ca întotdeauna, este vorba de a schimba câteva detalii pentru cã totul sã poatã rãmâne neschimbat, ca înainte.



 Capitol VII: Muncă

Munca, Travail (fr.), din latinul "Tri Palium":"trei piloni", vechi instrument de torturã

horloge 


    Dar pentru a intra în hora consumului frenetic este nevoie de bani, iar pentru a avea bani, trebuie sã munceºti, adicã sã te vinzi. Sistemul dominant a fãcut din muncã principala sa valoare. Iar sclavii trebuie sã munceascã tot mereu mai mult pentru a-ºi plãti, pe credit, viaþa mizerabilã. Ei se epuizeazã muncind, pierd marea parte a forþei lor vitale ºi se supun celor mai rele umilinþe. κi risipesc întreaga viaþã fãcând o activitate obositoare ºi plicticoasã, pentru profitul câtorva.

    ªomajul modern a fost inventat pentru a ne înfricoºa sau pentru a mulþumi fãrã încetare puterii de a se fi arãtat generoasã cu noi. Ce ne-am face fãrã aceastã torturã care este munca? Fãrã aceste activitãþi alienante ce ne sunt prezentate ca o eliberare. Câtã degradare ºi câtã mizerie!

    Sub presiunea permanentã a cronometrului, fiecare gest al sclavilor este calculat în scopul creºterii productivitãþii. Organizarea ºtiinþificã a muncii constituie esenþa însãºi a deposedãrii muncitorilor pe de o parte de fructul muncii lor, iar pe de alta parte de timpul pe care-l petrec cu producerea în mod automatic a mãrfurilor ºi serviciilor. Rolul angajaþilor se confundã cu cel al maºinilor din uzine, cu cel al ordinatoarelor din birouri. Timpul plãtit nu se mai întoarce.

    Astfel, fiecãrui angajat îi este atribuitã o sarcinã repetitivã, fie intelectualã, fie fizicã. El este specialist în domeniul sãu de producþie. Aceastã specializare se regãseºte, la nivelul planetei, în cadrul diviziunii internaþionale a muncii.Se concepe în occident, se produce în Asia ºi se moare în Africa.



Capitol VIII: Colonizarea din toate categoriile de viaţă


«Omul, în ansamblul sau, este condiþionat comportamentului productiv prin organizarea muncii, iar în afara uzinei el îºi pãstreazã aceeaºi piele ºi acelaºi cap.»

Christophe Dejours

publicité vacances 


    Sclavul modern ar fi putut sã se mulþumeascã  cu servitutea sa la lucru, dar pe mãsurã ce sistemul de producþie colonizeazã toate sectoarele vieþii, "dominatul" îºi pierde timpul sau liber în distracþii, divertismente ºi vacanþe organizate. Nici un moment al cotidianului sãu nu scapã dominãrii sistemului. Fiecare clipã a vieþii sale este invadatã. Este un sclav la timp plin.


top
 Capitol IX: Comerciale medicament

«Medicina te face sã mori lent.»

Plutarh

laboratoire 


    Degradarea generalizatã a mediului sãu, a aerului pe care îl respirã ºi a hranei pe care o consumã, stresul condiþiilor de muncã ºi ansamblul vieþii sale sociale sunt la originea noilor boli ale sclavului modern.
El este bolnav de condiþia sa servilã ºi nici o medicinã nu va putea vreodatã remedia acest rãu. Singurã, doar eliberarea completã de condiþia în care se gãseºte prins îi poate permite sclavului modern sã se elibereze de suferinþele sale.
  
    Medicina occidentalã nu cunoaºte decât un singur remediu în faþa durerilor de care suferã sclavul modern: Mutilarea. Pacienþii medicinei de piaþã sunt trataþi prin chirurgie, antibiotice sau chimioterapii. Se atacã doar consecinþele rãului,fãrã a-i cãuta niciodatã cauza. Un lucru este înþeles, odatã ce este explicat:o atare cercetare a cauzelor ar duce inevitabil cãtre o condamnare fãrã drept de apel a organizãrii sociale în ansamblul ei.

    Tot aºa cum a transformat toate detaliile lumii noastre în marfã, sistemul actual a fãcut din corpul nostru tot o marfã, un obiect de studiu ºi de experienþã pentru ucenicii vrãjitori ai medicinei de piaþã ºi ai biologiei moleculare. Astfel, stãpânii actuali ai lumii sunt deja pregãtiþi pentru brevetarea viului, a vieþii.
Descifrarea completã a ADN-ului genomului uman reprezintã punctul de plecare pentru o nouã strategie pusã în practicã de cãtre putere. Decodarea genomului uman nu are ca scop decât amplificarea considerabilã a formelor de dominare ºi control.

    Corpul nostru, la rândul lui, dupã multe alte lucruri, ne-a scãpat de sub control.




 Capitol X: Ascultarea ca oa doua natura

«Prin supunere se dezvoltã reflexele de servitute.»

Anonim

rat de laboratoire 


   Ce-i mai bun din viaþa sa îi scapã, dar el continuã tot aºa cãci are dintotdeauna obiºnuinþa de a se supune. Supunerea a devenit a doua sa naturã. El se supune fãrã a ºti de ce, ci pentru simplul fapt cã ºtie cã trebuie sã se supunã. Supunere, producþie ºi consum, iata tripticul care-i dominã viaþa. El se supune pãrinþilor, profesorilor, ºefilor, patronilor, comercianþilor. El se supune legii ºi forþelor de ordine. El se supune tuturor puterilor, cãci el nu ºtie sã facã nimic altceva. Nesupunerea îl înspãimântã mai tare decât orice, cãci nesupunerea înseamnã risc, aventurã, schimbare. Dar aºa cum copilul se panicheazã când îºi pierde din vedere pãrinþii, tot aºa sclavul modern este pierdut fãrã puterea care l-a creat. ªi atunci continuã sã se supunã.
  
    Frica este cea care face din noi sclavi ºi tot ea ne menþine în aceastã condiþie. Ne înclinãm în faþa stãpânilor lumii, acceptãm aceastã viaþã plinã de umilinþe ºi de mizerie doar de fricã.
  
    ªi totuºi dispunem de forþa numericã în faþa acestei minoritãþi care guverneazã. Forþa lor nu vine de la poliþia care-i serveºte ci din consimþãmântul nostru. Ne justificãm laºitatea în faþa înfruntãrii legitime a forþelor care ne oprimã printr-un discurs plin de umanism moralizator. Refuzul violenþei revoluþionare este bine ancorat în spiritele celor ce se opun sistemului în numele valorilor pe care chiar sistemul ni le-a inoculat.
  
    Însã puterea nu ezitã niciodatã de a utiliza violenþa atunci când se pune problema de a-ºi conserva supremaþia.




 Capitol XI: Aplicarea şi monitorizarea

«Sub un guvern care aresteazã ºi închide pe nedrept, locul omului cinstit este,de asemenea, în închisoare.»

Henry David Thoreau, Nesupunerea civilã.

 foule 1984


    Exista totuºi, încã, indivizi care scapã controlului conºtiinþelor. Dar aceºtia sunt sub supraveghere. Orice formã de rãzvrãtire ºi de rezistenþã este automat definitã ca activitate deviantã sau teroristã. Libertatea nu existã decât pentru cei care apãrã imperativele societãþii de piaþã. Opoziþia realã contra regimului dominant este, de acum înainte, complet clandestinã. Pentru aceºti opozanþi, represiunea este regula de bazã. Iar tãcerea majoritãþii sclavilor în faþa acestei represiuni este rezultatul campaniilor politice ºi de media care neagã existenþa conflictulului din societatea realã.



 Capitol XII: Bani

«Iar ceea ce fãceam odinioarã din dragoste pentru Dumnezeu, facem acum din iubire pentru bani, adicã din iubire pentru ceea ce ne dã sentimentul celei mai înalte puteri ºi a unei constiinþe curate.»

Nietzsche, Aurora

billet 


    Tot aºa precum fiinþele oprimate ale istoriei, sclavul modern are nevoie de misticã ºi de Zeul sãu pentru a anestezia rãul care-l invadeazã ºi suferinþa care-l striveºte. Însã acest Zeu, cãruia ºi-a vãndut sufletul, nu este nimic altceva decât neant. O bucatã de hârtie, un numãr care are sens numai pentru cã toatã lumea a decis ca sã-i dea unul. Pentru acest nou Zeu el studiazã, munceºte, se luptã ºi se vinde. Pentru acest nou Zeu el abandoneazã orice valori ºi este gata sã facã orice. El crede cã posedând mulþi bani se va elibera de constrângerile în care se simte închis. Ca ºi când posesia ar merge mânã în mânã cu libertatea. Eliberarea vine dintr-o ascezã care vine din stãpânirea de sine, din dorinþa ºi din voinþa de a acþiona. Eliberarea se aflã în A FI, nu în A AVEA. Dar pentru aceasta e nevoie de hotãrârea de a nu mai servi, de a nu mai fi supus. Trebuie sã rupã cu o obiºnuinþa pe care nimeni, se pare, nu îndrãzneºte sã o discute.



top
Capitol XIII: Nu există nici o alternativă la organizarea socială dominantă

Acta est fabula

horloge 


    Sclavul modern este convins cã nu existã alternativã la organizarea prezentã a lumii. El se resemneazã sã ducã o astfel de viaþã, cãci crede cã nu poate exista o alta pentru el. În aceasta stã forþa prezentei dominãri: în întreþinerea iluziei ca acest sistem care a colonizat întregul glob reprezintã sfârºitul istoriei. Clasa dominatã a fost fãcutã sã creadã cã a se adapta la ideologia puterii este echivalent cu a se adapta lumii aºa cum este ºi aºa cum a fost dintotdeauna. A visa la un alt fel de lume a devenit o crimã condamnatã unanim de cãtre toate media ºi toate puterile. Criminalul este de fapt cel ce contribuie, conºtient sau nu, la demenþa structurii sociale dominante. Nu este nebunie mai mare decât cea a sistemului actual.



 Capitol XIV: Imaginea

«ªi chiar dacã nu ne va scãpa, ºtiut sã fie de tine, oh, rege, cã noi nu vom sluji dumnezeilor tãi ºi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aºezat nu vom cãdea la pãmânt!»

"Vechiul Testament", Daniel 3 :18

 panneaux


    În faþa dezolantei lumi reale, sistemul trebuie sã colonizeze în totalitate conºtiinþa sclavilor. Asa se face cã, în sistemul dominant, forþele de represiune sunt precedate de ºantaj care, încã din copilãrie îºi indeplineºte misiunea de formare a sclavilor. Ei trebuie sã-ºi uite condiþia servilã, închisoarea ºi viaþa mizerabilã. E de ajuns sã vezi aceastã mulþime hipnotizatã conectatã la toate ecranele ce îi insoþesc pas cu pas în viaþa cotidianã. Ei îºi deturneazã insatisfacþia permanentã prin reflexul manipulat de a visa la o viaþã luxoasã, la câºtiguri de bani fabuloase, la glorie ºi la aventurã. Dar visele lor sunt tot atât de lamentabile ca ºi viaþa lor de mizerie.

    Existã imagini pretutindeni, pentru orice ºi pentru oricine. Ele poartã în ele mesajul ideologic al societãþii moderne ºi servesc ca instrument de unificare ºi de propagandã. Ele se înmulþesc tot mai mult pe mãsurã ce omul este deposedat de lumea ºi de viaþa sa. Copilul este prima þintã a acestor imagini, caci  libertatea trebuie sufocatã încã din leagãn. Acesta trebuie sã devinã un idiot, sã i se înãbuse orice formã de reflexie ºi de criticã. Toate acestea se fac, desigur, cu complicitatea deconcertantã a propriilor pãrinþi, care nu pot opune vreo rezistenþã forþei cumulate de lovire a tuturor mijloacelor moderne de comunicare. Cumpãrã chiar ei înºiºi toate mãrfurile necesare aservirii propriilor copii. Ei abdicã din rolul de educatori ai propriilor copii, livrându-i pe aceºtia în bloc sistemului de abrutizare ºi de mediocritate.

    Existã imagini pentru toate vârstele ºi pentru toate clasele sociale. Iar sclavii moderni confundã aceste imagini cu cultura ºi chiar cu arta. Pentru a epuiza stocurile de mãrfuri se face apel la instinctele cele mai josnice. Iar femeia este, o datã în plus, cea care plãteºte cel mai scump preþ, dublu sclavã în societatea de consum. Ea este redusã la condiþia de simplu obiect de consum. Revolta însãºi a devenit o imagine care se vinde pentru a-i distruge mai eficient potenþialul subversiv. Imaginea este întotdeauna forma de comunicare cea mai simplã ºi cea mai eficace. Cu ajutorul ei se construiesc modele, se abrutizeazã ºi se mint masele, li se creazã frustrari. Ideologia de piaþã se difuzeazã prin intermediul imaginilor, cãci se urmãreºte mereu acelaºi obiectiv: Sà SE VÂNDÃ. Modele de viaþã sau de produse, comportamente sau mãrfuri, nu are importanþã ce, important este Sà SE VÂNDÃ!



 Capitol XV: Divertisment

“TV brutalizat cei care privesc, nu cei care sunt”

Patrick Poivre d’Arvor

public télévision 


    Aceºti sãrmani oameni se distreazã, dar acest divertisment serveºte doar pentru a distrage atenþia de la adevãratul rãu care îi striveºte. Aceºti sclavi ºi-au lãsat viaþa pe mâna altora, pentru a face ce vor cu ea ºi se prefac chiar cã sunt mândri de acest lucru. Încearcã în van sã-ºi arate satisfacþia, cãci nu pot pãcãli pe nimeni. Nu reuºesc sã se pãcãleascã nici chiar pe ei înºiºi când îºi privesc reflexia de gheaþã din oglindã. Astfel îºi pierd ei timpul privind la niºte imbecili care încearcã sã-i facã sã râdã, sã cânte, sã viseze sau sã plângã. Prin canalele de sport sclavul modern este fãcut sã simtã succesul ºi eºecul, forþele ºi victoriile pe care nu le-au experimentat niciodatã pe viu,în viaþa lor de zi cu zi. Ei trãiesc prin procurã, prin împrumut, o viaþã de mâna a 2-a în faþa televizorului. În timp ce odinioarã, împãrãþii Romei antice cumpãrau supunerea poporului cu pâine ºi cu circ, în ziua de azi tãcerea sclavilor este cumpãratã cu divertisment ºi consum de vid.



top
 Capitol XVI: Limbă

  «Credem cã stãpânim cuvintele, dar de fapt cuvintele sunt cele care ne stãpânesc pe noi.»

Alain Rey

 bouche vendetta


    Dominarea constiinþelor trece, în mod esenþial, prin folosirea viciatã a limbajului de cãtre clasa dominantã economic ºi social. Fiind proprietara ansamblului mijloacelor de comunicare, puterea difuzeazã ideologia de piaþã prin sensuri fixe, trunchiate sau amestecate atribuite cuvintelor.
    Cuvintele sunt prezentate ca a fi neutre, iar definiþia lor cã a fi evidentã. Însã, sub controlul puterii limbajul desemneazã mereu alte lucruri decât realitatea vieþii.
    Este, înainte de toate, un limbaj al resemnãrii ºi al neputinþei, limbajul acceptãrii pasive a lucrurilor aºa cum sunt ºi cum trebuie sã rãmânã. Cuvintele sunt lacheii sistemului dominant de organizare a vieþii. Însuºi simplul fapt de a le folosi limbajul puterii ne condamnã la neputinþã.
    Rezolvarea problemei limbajului se aflã în centrul luptei pentru emanciparea omenirii. Nu este doar o simplã formã de dominaþie ce se adaugã altora, ci este însãºi inima proiectului de aservire al sistemului totalitar de piaþã.

    Numai printr-o re-apropiere a limbajului ºi a comunicãrii reale între persoane este posibilã producerea unei schimbãri reale. Doar în acest mod proiectul revoluþionar întâlneºte proiectul poetic. În efervescenþa popularã, cuvântul este reinventat de cãtre grupuri numeroase de oameni. Creativitatea spontanã se aflã în fiecare din noi ºi reprezintã forþa care ne uneºte.
  


 Capitol XVII: Iluzia de vot şi a democraţiei parlamentare

«A vota înseamnã a abdica.»

Élisée Reclus

 

parlement


    Cu toate acestea, sclavii moderni sunt convinºi cã sunt buni cetãþeni. Ei cred cã îi voteazã ºi decid liber pe cei care îi vor conduce. Ca ºi cum ar avea posibilitatea de a alege cu adevãrat. Alegerea lor nu este de fapt decât o iluzie. Credeþi cã este vreo diferenþã fundamentalã între proiectele societãþii în care veþi trãi atunci când trebuie sã alegeþi între PS ºi UMP în Franþa, între democraþi ºi republicani în SUA, între laburiºti ºi conservatori în Anglia? În fapt, nu existã opoziþie realã, cãci partidele politice dominante sunt într-un total acord în ceea ce priveºte esenþialul: conservarea societãþii de piaþã existente. Nu existã partide politice, succeptibile de a acceda la putere, care sã punã în discuþie dogma societãþii de piaþã. Iar aceste partide dominante, cu complicitatea mass-mediei, monopolizeazã scena politicã. Ei se ceartã pe detalii fãrã importanþã, în timp ce tot restul rãmâne neschimbat. În fapt ei îºi disputã scaunele ºi funcþiile oferite de cãtre sistemul parlamentar de piaþã. Aceste certuri penibile sunt difuzate pe toate canalele media în scopul de a distrage atenþia de la adevãrata dezbatere asupra alegerii societãþii în care dorim sã trãim. Superficialitatea ºi trivialitaþile eclipseazã profunzimea înfruntãrilor de idei. Toate acestea nu se aseamãnã, nici pe departe, cu democraþia.

    Democraþia reala se defineºte, înainte de toate, prin participarea masivã a cetãþenilor la gestionarea treburilor cetãþii. Ea este directã ºi participativã. Ea îºi gãseºte expresia cea mai autenticã în adunarea popularã ºi în dialogul permanent asupra organizãrii vieþii în comun. Forma reprezentativã ºi parlamentarã, care uzurpã numele de democraþie, limiteazã puterea cetãþenilor la simplul drept de vot, adicã la nimic, atâta timp cât alegerea între gri deschis ºi gri închis nu reprezintã o veritabilã alegere. Scaunele parlamentare sunt ocupate, în imensa lor majoritate, de cãtre clasa economicã dominantã, fie ea de dreapta sau de pretinsã stângã social-democratã.

    Puterea nu trebuie cuceritã, ci de distrusã. Ea este tiranicã prin natura sa, fie cã este exercitatã de un rege, de un dictator sau de un preºedinte ales. Singura diferenþã, în cazul "democraþiei" parlamentare, este cã sclavilor le este creatã iluzia ca îºi aleg ei înºiºi stãpânul pe care îl vor servi. Votul a fãcut din ei complici ai tiraniei care îi oprimã. Ei sunt sclavi nu din cauzã cã existã stãpânii, ci exista stãpâni pentru cã ei au ales sã rãmânã sclavi.




 Capitol XVIII: Comerciale sistem totalitar

«Natura nu a creat nici stãpâni, nici sclavi, Iar eu nu doresc nici sã dau, nici sã primesc legi.»
Denis Diderot

 satelite


    Sistemul dominant se defineºte, deci, prin omniprezenþa ideologiei sale de piaþã. Aceasta ocupã, rând pe rând, întreg spaþiul ºi toate sectoarele de activitate. Iar ea nu spune, în esenþã, nimic altceva decât: «Produceþi, vindeþi, consumaþi, acumulaþi!» Ea reduce ansamblul raporturilor umane la raporturi de piaþã ºi considerã planeta noastrã drept o simplã marfã. Datoria pe care ne-o impune este munca servilã. Singurul drept pe care-l recunoaºte este dreptul la proprietate privatã. Singurul Dumnezeu pe care-l venereazã este banul.

    Monopolul apariþiilor în media ºi spaþiul public este total. Tribuna, scena, ecranul aparþin oamenilor ºi discursurilor favorabile ideologiei dominante. Critica acestei lumi, a sistemului, este înnecatã în torentul mediatic care determinã ce este bine ºi ce este rãu, ce putem vedea ºi ce nu.

    Ommiprezenþa ideologiei, a cultului banului, monopolul apariþiilor publice, partidul unic sub masca pluralismului parlamentar, absenþa opoziþiei vizibile, represiunea sub toate formele sale, voinþa de a transforma omul ºi lumea. Iatã chipul real al totalitarismului modern numit «democraþie liberalã» cãruia acum trebuie sã-i spunem pe adevãratul sãu nume: Sistemul Totalitar de Piaþã.

    Omul, societatea ºi întreaga planetã servesc acestei ideologii. Sistemul totalitar de piaþã a realizat, deci, ceea ce nici o altã formã de totalitarism nu a putut face înaintea lui: dominarea întregii lumi de cãtre o singurã ideologie. Astãzi exilul a devenit imposibil.



Capitol XIX: Perspective


    Pe mãsurã ce opresiunea acapareazã toate sectoarele vieþii, revolta ia forma unui rãzboi social. Manifestaþiile reapar, anunþând revoluþia ce va veni.

    Distrugerea societãþii totalitare de piaþã nu este o chestie de opþiune, ci este o necesitate, într-o lume care se ºtie condamnatã. Deoarece puterea este pretudindeni, ea trebuie combãtutã oricând ºi oriunde.

    Reinventarea limbajului, revoluþionarea permanentã a vieþii cotidiene, nesupunerea ºi rezistenþa reprezintã elementele cheie ale revoltei împotriva ordinii stabilite. Dar pentru ca din aceastã revoltã sã ia naºtere o revoluþie, trebuie ca subiectivitãþile sã se uneascã    într-un front comun.

    Trebuie sã lucrãm la unirea tuturor forþelor revoluþionare. Asta nu se poate face decât pornind de la conºtiinþa eºecurilor noastre trecute. Nici reformismul steril, nici birocraþia totalitarã nu pot reprezenta soluþii la insatisfacþia noastrã. Este necesar sã inventãm noi forme de organizare ºi de luptã.

    Autogestiunea angajaþilor ºi democraþia directã la nivelul comunei constituie bazele acestei noi forme de organizare, care trebuie sã fie anti-ierarhicã, atât în formã, cât ºi în conþinut.

    Puterea nu trebuie cuceritã, ci de distrusã.







Capitol XX: Epilog

«Oh, Domnilor, timpul vieþii este scurt... Iar dacã trãim, o facem pentru a cãlca pe capete de regi.»

William Shakespeare

lance pierre contre police

émeutes coktail molotov

explosion parlement

Jean-François Brient
Traducerea: SergiuS
http://www.delaservitudemoderne.org/textului.html


Myspace Clocks, Video Clocks at WishAFriend.com